X

Atac sălbatic la Mariupol, se folosesc bombe termobarice. Trupele ruse ar fi reușit să pătrundă în combinatul Azovstal

Rușii duc lupte grele la Mariupol. Primarul oraşului anunță că a pierdut contactul cu militarii ucraineni din Azovstal.

Militarii ruși au reușit să pătrundă în combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol, iar în interiorul uzinei au loc lupte, potrivit unui jurnalist ucrainean.

„Ocupanții au pătruns în Azovstal. Primarul din Mariupol a raportat lupte grele în interiorul uzinei Azovstal. Ocupanții încearcă să suprime rezistența acerbă a apărătorilor din Mariupol. Armata lui Putin folosește toate armele disponibile. Civilii rămân sub bombardament la uzină”, a scris Andriy Tsapliyenko pe contul său de Telegram.

Asaltul a început marți. Rușii încearcă să lichideze ultima rezistență din orașul Mariupol. Marți, peste 100 de civili au fost evacuați cu succes din uzină, dar alții au rămas în complex alături de forțele ucrainene.

Lupte grele sunt în continuare la uzina din Mariupol. Primarul orașului spune că s-a pierdut contactul cu militarii ucraineni aflați în interior, potrivit Sky News. Luptele au continuat miercuri în jurul uzinei siderurgice Azovstal din Mariupol, anunță primarul orașului, scrie Mediafax. Zona este ultimul bastion al forțelor de apărare ucrainene din regiune, iar aproximativ 200 de civili ar fi încă ascunși în buncărele subterane. Marți, 156 de civili au reușit să părăsească uzina și au ajuns în siguranță în Zaporojia. Cu toate acestea, primarul orașului, Vadym Boichenko, a declarat că s-a pierdut contactul cu luptătorii ucraineni din interiorul oțelăriei.

Între timp, Ministerul ucrainean al Apărării a anunțat că Rusia încearcă să crească ritmul ofensivei sale în estul Ucrainei. Acesta a adăugat că Moscova a efectuat marți aproape 50 de lovituri aeriene.

Ocupanții ruși pregătesc o paradă militară la Mariupol pe 9 mai. În acest scop, un oficial al Kremlinului, Serhiy Kiriyenk, a sosit pentru organizare în oraș, raportează Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei.

„️Sarcina principală a oficialului lui Putin este să pregătească orașul pentru evenimentele ceremoniale din 9 mai. Se știe că rușii refuză să țină o manifestație în Donețkul ocupat, inclusiv paradei militare”.

Ocupanții ruși plănuiesc să facă din Mariupol un centru de „sărbătoare”. În acest scop, străzile centrale ale orașului sunt curățate de moloz, cadavre și muniții neexplodate.

Ocupanții improvizează și povești de propagandă în care locuitorii din Mariupol i-ar fi întâmpinat pe ocupanți.

Categories: Uncategorized
Florin:

This website uses cookies.