Bancuri

Profesoara este în fața clasei și scrie un exercițiu la tablă

Profesoara este în fața clasei și scrie un exercițiu la tablă.
Bula țipă:
– Domnișoară, aveți păr sub braț!
Infuriată profesoara il trimite pe Bulă acasă pentru restul zilei.
A doua zi, profesoara împinge scaunul de la catedră cu brațul stâng și Bulă strigă:
– Domnișoară, aveți par și sub celălalt braț!
Acum Bulă este trimis acasă pentru tot restul săptămânii.
Luni, doamna profesoară scapă creta.
– Când o ridică, îl aude pe Bulă:
– Vă pup pe toți! Ne revedem după sărbători.


– Iubitule, cum ți s-ar părea să o facem în trei, eu, tu și Mirela de la mine de la birou?
– Mai întrebi? Mi s-ar părea super, abia aștept!
– Așa mi s-ar părea și mie, dar Mirela a preferat să îl luăm pe Ștefan de la vânzări în locul tău. Eu am încercat.


– Iubito, mi-e dor de tine. Când ne mai vedem?
– Sunt soțul.
– Cum adică, e măritată? Eu îi plătesc de doi ani concediile, abonamentul la sală, Netflix-ul, chiar și factura la curent, iar ea nici nu îmi zice că e măritată?
– Pe bune, tu ești ăla care plătește toate astea?
– Da.
– În cazul ăsta, am glumit. Sunt văr-su.


– Am auzit că te-ai măritat. Cum așa?
– Nu mai voiam să umblu cu alți bărbați…
– Și acum?
– Acum vreau.

––––

Între doi amici:
– Ce-ai, mă omule, de ești așa supărat?
– Cum dracu’ să nu fiu supărat! Ieri m-am întors mai devreme acasă de la lucru și am găsit-o pe nevastă-mea în pat cu un chinez!!
– Aoleu! Și? Ce i-ai zis?
– Păi ce să-i zic, ce, eu știu chineză?!