Pățania cu Mașina de Vânzare și Poliția

Era o zi obișnuită când Mihai a decis că e timpul să-și vândă mașina. Era un vehicul bine întreținut, dar Mihai își dorea ceva nou și mai modern. Hotărât să găsească un cumpărător cât mai repede, a scris pe o hârtie mare și vizibilă numărul său de telefon și a lipit-o pe geamul din spate al mașinii. Astfel, oricine era interesat putea să-l contacteze imediat.

Cu hârtia bine fixată, Mihai a plecat la drum, având câteva comisioane de rezolvat prin oraș. Conducând prin traficul aglomerat, telefonul său a început să sune. A răspuns rapid, entuziasmat de posibilitatea unui potențial cumpărător:

– Alo, da! Cine este? a spus Mihai cu un ton prietenos.

O voce fermă și autoritară i-a răspuns:

– Aici este Poliția. Suntem chiar în spatele dumneavoastră. Vă rugăm să trageți pe dreapta pentru că nu aveți voie să vorbiți la telefon în timp ce conduceți.

Mihai a fost luat prin surprindere. A privit în oglinda retrovizoare și, într-adevăr, a văzut o mașină de poliție cu luminile de avertizare pornite. Cu inima bătându-i mai repede, a tras pe dreapta și a oprit mașina.

Un polițist a venit la fereastra sa și i-a cerut actele.

– Știți de ce v-am oprit? a întrebat polițistul, privindu-l serios.

Mihai, cu o oarecare jenă, a răspuns:

– Da, am răspuns la telefon în timp ce conduceam. Îmi cer scuze, încercam doar să-mi vând mașina.

Polițistul a aruncat o privire la hârtia lipită pe geamul din spate și nu s-a putut abține să nu zâmbească.

– Înțeleg, dar trebuie să respectați regulile de circulație. Oricât de urgent ar fi, nu puteți vorbi la telefon în timp ce conduceți. De asemenea, vă recomand să folosiți un hands-free sau să opriți mașina înainte de a răspunde la telefon.

Mihai a încuviințat, recunoscându-și greșeala.

– Aveți dreptate, domnule polițist. Îmi pare rău și voi avea grijă să nu se mai întâmple.

Polițistul i-a returnat actele și, cu un zâmbet amuzat, i-a urat succes în vânzarea mașinii.

– Să aveți o zi bună și să aveți grijă pe drumuri!

Mihai a oftat ușurat și apoi intreaba:

-Pai masina nu vreti sa o cumparati?

Stai ca mai avem un banc:

Era o noapte rece și întunecată în inima Angliei. Cerul înnorat și vântul care sufla cu putere contribuiau la atmosfera sumbră ce învăluia vechiul castel medieval. John, un turist american, se afla într-o excursie prin Europa și nu a putut rezista tentației de a vizita un castel faimos pentru poveștile sale cu fantome.

Într-un tur ghidat, John ascultase fascinat istoriile despre fantomele care bântuiau castelul de secole. Totuși, după ce turul s-a încheiat și majoritatea turiștilor s-au retras la camerele lor, John a simțit un impuls curajos (sau poate o consecință a câtorva pahare de vin de la cină) să exploreze castelul de unul singur. Își spunea că nu putea să plece fără să aibă o experiență autentică de a vedea ceva paranormal.

Așa că, înarmat doar cu o lanternă și o inimă care bătea cu putere, a început să cutreiere coridoarele întunecate și reci ale castelului. Totul părea liniștit până când, la un moment dat, a simțit o nevoie urgentă de a găsi un WC. În încercarea disperată de a-l găsi, John s-a pierdut în labirintul coridoarelor. Panica a început să-l cuprindă pe măsură ce nu găsea niciun semn al unei băi moderne.

Dintr-o dată, a auzit un zgomot ciudat. S-a oprit, a stins lanterna și a ascultat. În liniștea mormântală a castelului, zgomotul părea să se apropie. Inima lui John a început să bată și mai tare. A simțit o prezență ciudată și, înainte de a putea reacționa, o fantomă albă și etereală a apărut în fața lui. Fantoma părea să plutească ușor, iar fața sa era marcată de o tristețe adâncă.

Cu o voce aproape șoptită, fantoma a spus:

– Eu… bântui acest castel… de 400 de ani…

John, care inițial fusese speriat, a simțit un val de ușurare și, într-un moment de curaj (sau poate disperare), a răspuns:

– Vai, ce bine! Îmi puteți spune unde e WC-ul?

Fantoma a părut surprinsă de răspunsul lui John, dar și-a păstrat gravitatea. Cu un gest lent și elegant, a indicat cu mâna un coridor întunecat spre stânga.

– Urmează acest coridor, apoi coboară scările… WC-ul este la capăt.

John, bucuros și recunoscător, a mulțumit fantomei și a pornit în direcția indicată. În timp ce se îndepărta, a auzit vocea tristă a fantomei șoptindu-i:

– Dar, te avertizez, nu vei găsi decât o latrină din secolul XVII…

John a râs nervos, gândindu-se că orice era mai bun decât nimic.