Bulă și prietenul lui se întâlnesc la o terasă

Bulă și prietenul lui se întâlnesc la o terasă, la o bere, discutând despre problemele vieții. După câteva pahare, prietenul, curios de situația tensionată a lui Bulă, își face curaj și îl întreabă direct:

— Bine, mă Bulă, acum că ai aflat cine este ăla cu care se vede nevastă-ta, de ce nu îl nenorocești, cum tot ziceai tu? Parcă erai pus pe fapte mari!

Bulă ia o gură de bere, își șterge mustața de spumă și, cu o expresie filozofică, răspunde calm:

— Eh, eu sunt un om răbdător, calm… aștept.

Prietenul, vizibil nedumerit, se apleacă spre el:

— Aștepți? Ce aștepți, mă?

Bulă se uită în jur, mai ia o gură de bere și spune cu un zâmbet reținut:

— Aștept să iasă cu unul mai mărunțel…

O după-amiază liniștită este brusc întreruptă de sunetul telefonului. Soția lui Mihai ridică receptorul și răspunde politicos:

— Bună ziua. Cu Mihai aș dori să vorbesc…

Femeia, curioasă și puțin precaută, răspunde cu o voce calmă, dar fermă:

— Sunt soția lui. Spuneți-mi vă rog ce să îi transmit.

La capătul celălalt al firului, o voce tânără, emoționată, aproape tremurând, spune cu un dram de curaj:

— Spuneți-i că o să păstrez copilul.

Timp de câteva secunde, tăcerea domină conversația, până când soția lui Mihai izbucnește într-un râs sarcastic, care o ia pe interlocutoare prin surprindere. Cu o tonalitate ironică, dar hotărâtă, răspunde:

— Păstrează-l liniștită, tânără doamnă, că și el crește copilul vecinului Vasile și nu se mai laudă atâta…

Un enoriaș, încărcat de gânduri și cu o urmă de ironie în glas, îl prinde pe preot la ieșirea din biserică, imediat după slujbă:

— Părinte, o întrebare care mă frământă. E adevărat că e păcat să profiți de pe urma greșelii unui om?

Preotul, cu o privire blândă și voce caldă, îi răspunde calm, potrivindu-și patrafirul:

— Mare păcat, fiule, mare păcat!

Enoriașul continuă, prefăcându-se extrem de curios:

— Întotdeauna, părinte?

Preotul, fără să-și piardă răbdarea, aprobă ferm:

— Da, fiule, absolut întotdeauna. Nu trebuie să profităm niciodată de greșelile altora, căci astfel păcătuim împotriva aproapelui nostru.

Enoriașul își înclină capul, ca și cum ar fi înțeles o mare revelație, și apoi își ridică sprâncenele, adăugând cu un zâmbet ironic:

— Păi, dacă-i așa, părinte, acum, că tocmai am divorțat, nu crezi că ar trebui să-mi dai înapoi taxa de nuntă de anul trecut?

Mama lui Bulă, cu obrajii roșii de supărare și mâinile în șolduri, intră val-vârtej în prăvălia negustorului de fructe. Era clar că avea ceva de spus și nu era deloc de bine.

— Domnule, am venit să vă cer socoteală! Acum o jumătate de oră, l-am trimis pe fiul meu să cumpere 2 kilograme de mere de la dumneavoastră. Și, cum sunt o persoană atentă, le-am cântărit când a ajuns acasă. Spre surprinderea mea, abia dacă aveau 1,5 kilograme!

Negustorul, un bărbat mai în vârstă, cu o privire calmă și un zâmbet abia schițat, se scărpină gânditor la ceafă:

— Doamnă, tot ce e posibil să fie o greșeală…

Femeia, aprinzându-se și mai tare:

— Sigur că e o greșeală! Mă gândesc că ori cântarul dumneavoastră nu funcționează, ori încercați să păcăliți lumea! Și să știți că nu mă las păcălită așa ușor!

Negustorul ridică din sprâncene, continuând cu o voce calmă, dar cu o sclipire jucăușă în ochi:

— Doamnă, permiteți-mi o întrebare, ca să înțelegem mai bine situația. Pe băiatul dumneavoastră, pe Bulă, l-ați cântărit înainte să plece și după ce s-a întors?

Ion mergea pe același drum zilnic, iar ghinionul îl aducea de fiecare dată în fața aceluiași polițist, care părea să aibă o plăcere deosebită în a-l opri și a-i da amendă. Prima zi, Ion, cu calm, scoate portofelul, plătește amenda și, înainte de a pleca, spune cu un zâmbet larg:

— Căldură mare, domn polițist!

Polițistul îl privește ușor mirat, dar nu comentează.

A doua zi, povestea se repetă. Ion este tras pe dreapta, amendat, iar la final, înainte să plece, aruncă aceeași replică:

— Căldură mare, domn polițist!

Deja polițistul începe să devină curios, dar își păstrează sobrietatea și nu spune nimic.

A treia zi, același scenariu: Ion, amendă, aceeași replică enigmatică. Dar, de data aceasta, polițistul nu-l mai lasă să plece.

— Stai, măi omule, azi nu-ți mai dau amendă, dar spune-mi și mie de ce tot repeți asta cu „căldură mare”. Ce vrei să zici?

Ion îl privește cu un zâmbet șugubăț și răspunde, făcându-se că nu înțelege de ce polițistul nu pricepe:

— Păi, domn polițist, ce altceva să zic, arde-te-ar focu’?!