Ce face ăsta sub pat?

Bubulina, convinsă că Bulă va rămâne până târziu la cârciumă, profită de ocazie și își invită amantul acasă. Atmosfera era relaxată, muzica în surdină, iar vinul curgea în pahare. Totul părea perfect până când, spre surprinderea ei, ușa de la intrare începe să se deschidă. Bulă ajunsese devreme!

– Repede, ascunde-te undeva! șoptește Bubulina în grabă, împingându-l pe amant sub pat, cu tot cu o sticlă de vin pe care acesta nu apucase s-o lase din mână.

Bulă intră suspicios, mirosind aerul de parcă ar fi detectiv. Se oprește în mijlocul camerei, privind-o intens pe Bubulina:
– Ce faci, fă, singură la ora asta?

– Da, Bulă dragă, doar mă odihneam… Îți pregătesc ceva de mâncare? încearcă ea să schimbe subiectul, transpirând ușor.

Dar Bulă nu se lasă păcălit atât de ușor. Începe să inspecteze camera, deschide dulapul, se uită după perdea și în cele din urmă, ridică fața de masă ca să se uite dedesubt. Ajuns lângă pat, vede o parte din sticla de vin ieșind la vedere și trage de ea, scoțând și amantul care încă ținea strâns de băutură.

– Bubulino, ce face ăsta sub pat?! întreabă Bulă, indignat, cu mâinile în șolduri.

Bubulina, fără să piardă o clipă, răspunde calmă și cu un zâmbet ironic:
– Bulă, chiar nu știu ce face sub pat, dar stai să-l vezi în pat!

Proaspătă posesoare a permisului de conducere, soția era plină de entuziasm și ușor tensionată. Așezată la volan, își ajusta oglinzile cu precizie de chirurg, în timp ce soțul, instalat pe scaunul din dreapta, încerca să păstreze o expresie calmă, deși degetele îi tremurau pe centura de siguranță.

– Uite, dragă, totul e sub control, zice ea cu un zâmbet larg, apăsând accelerația cu un elan demn de un pilot de raliuri.
Soțul inspiră adânc, încercând să pară relaxat:
– Da, da… doar că… poate ar fi bine să mai reduci viteza. Știi, ca să mai rămână și pietonii pe trotuar.

Soția, nedumerită, privește înainte cu seriozitate, în timp ce claxonul altei mașini sună ascuțit în spatele lor.
– Ce ți-e și cu pietonii ăștia, parcă vor să se sinucidă, mai că ți se bagă sub roțile mașinii! exclamă ea indignată, rotind volanul brusc pentru a evita un coș de gunoi.
Soțul, transpirând vizibil, își șterge fruntea și încearcă să păstreze o tonalitate blândă:
– Dragă, iubito… știu că ești atentă și tot, dar… nu crezi că ar ajuta dacă ai coborî automobilul de pe trotuar și ai încerca să circuli pe stradă?

Nunta era în plină desfășurare, cu muzică, râsete și voie bună. Toată lumea aștepta momentul culminant al serii: aruncarea buchetului. Mireasa, cu un zâmbet larg, se întoarce cu spatele la mulțimea de domnișoare nerăbdătoare, agitate ca niște sportive pe linia de start. În aer plutea un amestec de emoție și competiție, fiecare sperând să prindă buchetul magic care aducea, teoretic, promisiunea unei viitoare nunți.

Într-o fracțiune de secundă, mireasa aruncă buchetul, iar toate fetele sar simultan, în stil aproape olimpic. Din norul de mâini ridicate, iese victorioasă o tânără brunetă care ține strâns buchetul, radiind de bucurie. Toți cei prezenți aplaudă, iar ea se îndreaptă triumfătoare către prietenul ei care, vizibil relaxat, savura un pahar de vin într-un colț al sălii.

– Știi ce înseamnă asta? îl întreabă ea, cu ochii sclipind de entuziasm.

El o privește calm, ridicând o sprânceană, și răspunde, fără să clipească:
– Da. Câteva zile nu-ți mai cumpăr flori.

În sala de judecată, tensiunea era palpabilă. Toată lumea era atentă, iar judecătorul privea cu severitate peste ochelari către martor, un bărbat vizibil confuz, care stătea în picioare la tribuna martorilor. În colț, acuzatul, un tip cu un zâmbet vag, părea mai relaxat decât ar fi trebuit, iar avocatul lui era într-o continuă gesticulare dramatică, de parcă ar fi jucat într-un film de Oscar.

Judecătorul, clar iritat de lipsa de precizie din răspunsurile martorului, încearcă din nou:
– Uită-te bine și spune-mi, recunoști în acuzat pe cel care ți-a furat mașina?

Martorul ezită. Se uită lung la acuzat, apoi la judecător. Își freacă fruntea, de parcă încerca să scoată amintiri din ceață, și, într-un final, răspunde:
– Domnule judecător, după ce l-am ascultat pe avocatul care-l apără, am început să mă îndoiesc că am avut vreodată o mașină…

Bulă, mereu cu capul în nori, își dăduse seama abia pe drum spre serviciu că uitase telefonul acasă. „Ei, ce poate să fie? Cine m-ar suna la ora asta?” își spusese el, convins că ziua va trece fără prea multe complicații.

Seara, ajuns acasă, Bulă intră pe ușă și își găsește nevasta, Bubulina, stând pe canapea, cu o expresie prea calmă ca să fie de bine. Telefonul lui trona pe masă, ca un obiect de studiu al unui detectiv priceput.

– Bună, dragă! Cum a fost ziua ta? întreabă Bubulina, zâmbind ușor, dar cu o privire care părea să-i vadă prin suflet.

– Eh, nimic special… puțin agitată. Ai văzut cumva telefonul meu? l-am uitat acasă… zise Bulă, încercând să pară relaxat.

– Oh, desigur că l-am văzut! spuse ea dulce. Și am avut grijă de el ca de ochii din cap.

Bulă, încă naiv, apucă telefonul, îl deblochează și vede două mesaje. Ochii i se măresc instant când citește primul:
„Dragul meu Bulă, iubitul meu, mi-e dor de tine. Pup dulce. Sună-mă!”

Simțind cum transpirația îi curge pe frunte, trece repede la al doilea mesaj, de la Bubulina:
„Dragul meu Bulă, nu îți face griji. Am sunat-o eu!”